Music! Aurel Stroe: În vis desfacem timpurile suprapuse

Eumenidele de Aurel Stroe

In ziua de 2 octombrie a.c. a avut loc în sala de opera a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti prezentarea operei “Eumenidele” de Aurel Stroe (din trilogia Orestia) în execuţia şi montarea unui grup de la Filarmonica Banatul din Timişoara. A mai participat şi celebrul saxofonist francez Daniel Kientzy. Premiera acestei montări avusese loc cu câteva zile înainte în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică Nouă “INTRADA” din Timişoara.

Aşadar  am văzut şi ascultat o creaţie muzicală importantă a unuia dintre cei mai proeminenţi compozitori români şi europeni ai celei de a doua jumătăţi a secolului XX, într-o distribuţie curajoasă ce anunţa un eveniment. Deşi sala era destul de plină de spectatori, nu am fost decât câţiva confraţi compozitori. Poate şi câţiva tineri care sunt studenţi la compoziţie. Să fi ajuns solidaritatea în cadrul breslei la cotele sale minime? Sau a dispărut curiozitatea. De asemenea, doar un singur critic muzical care se pare că nu a consemnat nimic. Studenţii de la muzicologie?… Motiv pentru care am hotărât să scriu eu aceste rânduri, deşi nu este menirea mea.

Spectacolul a fost unul cu totul excepţional. Am auzit trei tinere voci soliste de mare performanţă, care au electrizat pur şi simplu sala intrând în rol cu toată dăruirea şi convingerea. Aceştia au fost Cristian Ardelean în rolul lui Oreste, Cosmina Ivan în cel al Atenei şi Nicolae Haţegan în postura lui Apollo. Ei au avut de realizat partituri şi, în felul acesta, rolurile unor personaje care nu erau deloc uşoare şi la îndemâna oricui. De asemenea, am auzit şi văzut un grup vocal în postura corului Eriniilor / Eumenidelor compus din Ana-Maria Stănoia, Corina Hamat, Cosmina Şerban, Bogdan Drulea, Gelu Dobrea şi Mihai Prelipcian. Aceştia au avut o mişcare scenică şi o prezenţă vocală cu totul ieşite din comun, de o mare acurateţe intonaţională, recitând şi cântând pe un text în limba greacă, deloc uşor, învăţat pe de rost. Regia, semnată de Vlad Dragomirescu a fost ingenioasă şi eficientă, fiind servită de scenografia minimală dar de mare efect a Monicăi Stoian. Daniel Kientzy a cântat la cotele sale maxime de performanţă. Laude i se cuvin şi dirijorului Cezar Verlan.

După ce s-a terminat acest spectacol de excepţie, împreună cu câţiva prieteni prezenţi în sală ne-am întrebat dacă Opera din Bucureşti ar fi fost capabilă să realizeze aşa ceva. Dar oricum această instituţie nu-şi mai propune de multă vreme un astfel de proiect. Oare este adevărată zicala: “Timişoara nu e România”? BRAVO, bravissimo pentru performanţa lor!

Octavian Nemescu

2014, anul Eumenidelor

Sâmbătă, 4 octombrie 2014, Buşteni, Centrul Cultural  Aurel Stroe.

În programul serii sunt menţionate două repere : dezvelirea bustului maestrului Aurel Stroe, operă a sculptorului ploieştean Nicolae Lupu şi, în continuare, Orestia III – Eumenidele, operă de Aurel Stroe după tragedia lui Eschil. Interpreţi, Filarmonica Banatul, din Timişoara, cu participarea extraordinară a saxofonistului Daniel Kientzy.

O primă impresie : intrând in Centrul Cultural Aurel Stroe, din Buşteni, simţi că eşti în siguranţă: totul este la locul său şi dragostea pentru detaliu o regăseşti la tot pasul : picturi, fotografii, sculpturi, dar şi câteva obiecte personale ale lui Aurel Stroe. Acestea ne vorbesc despre omul, despre îndrăgostitul de munte Aurel Stroe, cel care acum  ne priveşte de dincolo, din eternitate.

Pe directorul Constantin Spurcaciu îl cunosc de mulţi ani. Este sufletul Centrului Cultural Aurel Stroe, prezenţă constantă şi, mai ales, eficientă. Este, evident, îndrăgostit de ceea ce face, dar are şi atù-ul de a avea alături colaboratori care să îi semene. Ei au fost şi continuă cu încăpăţânare să fie o echipă.

Spaţiul muzical contemporan este consistent şi constant prezent la Buşteni, astfel încât spectacolul prezentat de Daniel Kientzy şi artiştii timişoreni şi-a găsit acolo publicul ideal.

În acelaţi timp, Filarmonica Banatul, din Timişoara, este una dintre instituţiile muzicale ale ţării în care muzica contemporană este, cu adevărat, la ea acasă. O autentică deschidere spirituală ce vizează promovarea creaţiei muzicale româneşti şi, în acelaşi timp, circumscrierea acesteia în contextul muzical universal actual. Este acesta un demers al cărui esenţială consecinţă este îmbogăţirea spirituală a publicului meloman.

Stilul sec, foarte succint, nu este cel potrivit pentru a descrie detaliile ce creează acel tot care, la încheierea serii, rămâne în memoria spectatorilor. Sunt gesturi mici, febrile, retuşuri de ultim moment, pe care le întâlneşti în orice sală de spectacol înainte ca spectatorii să îşi ocupe fotoliile. După care, chiar din primul moment al spectacolului, am devenit prizonierii magiei : totul era concertat pentru a ne subjuga. Daniel Kientzy, interpretul fascinant al saxofoanelor a fost, din primul moment, cel care a inspirat şi condus firul acţiunii. Muzica, născută din el, a fost apoi preluată şi dusă mai departe de ceilalţi interpreţi, toţi, remarcabili. Vraja era perfectă şi s-a menţinut astfel până în ultimul moment al spectacolului.

Cred că trebuie remarcată aici esenţializarea limbajului muzical, fără urmă de redundanţă. O orchestră alcătuită dintr-un singur interpret : Daniel Kientzy, care devine generatorul dramaturgiei piesei. Daniel Kientzy este, de altfel, geniul inspirator şi dedicatarul acestei muzici, al cărei unic interpret saxofonist este. Orestia III – Eumenidele, este o aventură începută în urmă cu 29 de ani, sub bagheta dirijorului Remus Georgescu. Iată mărturia solistului Daniel Kientzy:

Cu puțin timp înainte să compună Eumenidele, Aurel mi-a dedicat o altă lucrare, Cetatea deschisă, în care uvertura, Intrada și alte câteva elemente din operă erau deja prezente. Există multe lucruri remarcabile în această capodoperă, aș menționa doar faptul că a face ca cinci saxofoane să țină locul unei orchestre este o provocare unică și o mare bucurie pentru mine, ca interpret.

Este minunat atunci când cei aflaţi în sală rămân cu impresia că spectacolul la care au asistat s-a născut hic et nunc. Că nu a fost vorba despre o prestaţie muzicală (jenantă sintagmă) determinată de cine ştie ce obscure şi prea puţin inspiratoare considerente birocratice. În seara Eumenidelor, la Buşteni, culorile sunetelor, fie ele voci sau instrumente, erau străbătute de  fior şi înfiorau, pentru că erau vii. (Cât de frumos sună aceste cuvinte româneşti, cât ne sunt de aproape şi cât de bine ne reprezintă ! ) Da, înlănţuirea culorilor timbrale, fie ele vocale sau instrumentale, a mişcărilor ce căpătau o conotaţie ritualică, schimbările expresive ale mimicii tuturor celor aflaţi în spaţiul mirific al scenei, totul era fascinant prin autenticitate. Era un dat : interpreţii se bucurau că sunt  pe scenă şi că făceau posibilă, prin efortul lor comun, transfigurarea timpului şi a spaţiului.

Si totuşi, surpriză : cea mai mare parte a celor ce au colaborat la punerea în scenă a Eumenidelor lui Aurel Stroe la Buşteni, în octombrie 2014, sunt debutanţi, la primul lor contact cu o operă de o asemenea dificultate şi complexitate. Dincolo de faptul de a fi redat muzica fără partituri, într-o deplină cunoaştere a detaliilor de text şi semnificaţii, interpreţii se întreţeseau pe scenă, cu  o naturaleţe ce denota o precizie de ceasornic. Eriniile-Eumenide, personaje sumbre în debutul operei devin, la final, luminoase, aşadar benefice. Partitura acestora, extrem de complexă, a fost susţinută cu  virtuozitate.

Interpreţii timişoreni s–au adaptat scriiturii printr-un efort asumat individual, ce a implicat un uriaş volum de muncă. Dar, după cum declara fiecare, niciunul nu ar fi vrut să rateze această experienţă.

Cezar Verlan, dirijor : Oricât de greu a fost – și încă este – lucrul la această operă, aş lua-o oricând de la capăt, de dragul frumuseții ei fără egal

Vlad Dragomirescu, regizor : Pentru mine, relevanța lui Aurel Stroe în muzică este similară cu cea a lui Brâncuși în sculptură. Sunt onorat să pot participa la redarea lucrărilor acestui compozitor prin punerea în scenă a operei Orestia III – Eumenidele.

Se cuvine să-i mulţumim pianistului Sorin Petrescu, solist al Filarmonicii Banatul, din Timişoara, iniţiatorul şi designer-ul tenace al tuturor ediţiilor Festivalului Internaţional  Aurel Stroe, de la Buşteni, precum şi director artistic al Festivalului Muzicii Noi Intrada, de la Timişoara. El a stăruit îndeajuns pentru ca acest spectacol să devină realitate. Sorin Petrescu a fost cel care a selectat echipa şi a urmărit îndeaproape metamorfoza acestui spectacol.

Bas le chapeau şi în faţa doamnei Maria Dragomirescu, cea care se află la originea proiectului Eumenidele, proiect prin care spectacolul a fost co-finanţat  de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Inegalabila interpretare oferită de Daniel Kientzy, singurul solist imaginabil al acestei partituri, iar, în ceea ce îi priveşte pe cântăreţi, multitudinea de timbruri vocale şi onomatopee, mânuirea impecabilă a instrumentelor de percuţie concomitent cu cântatul vocal, mişcarea scenică fără greş, partiturile solistice impecabil susţinute, excelenta conducere muzicală, regia subtilă şi  scenografia redusă la esenţă, fascinantul joc de lumini precum şi alternarea textului inteligibil, în limba română, cu cel doar intuit ca sens, în neogreacă, toate acestea m-au dus cu gândul la Trilogia antică realizată de Andrei Şerban la Naţionalul bucureştean, în anii ’90. Am rămas cu aceeaşi impresie de lucru făcut fără greş, cu responsabilitate, altruism şi entuziasm. Tuturor, aplauze în picioare, la scenă deschisă.

Dacă Trilogia antică a lui Andrei Şerban a fost declarată, în 2011, „cel mai bun spectacol al ultimelor două decenii”, cred că este pe deplin meritat ca Orestia III – Eumenidele, operă de Aurel Stroe după tragedia lui Eschil, realizat de Filarmonica Banatul, din Timişoara şi saxofonistul Daniel Kientzy, să fie declarat cel mai bun spectacol al anului 2014.

 Cornelia Petroiu

 

 

 

 

Festivalul “Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi – SIMN 2013

Festivalul Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi (SIMN ) se află anul acesta la cea de-a XXIII-a ediţie. Iată un festival ce s-a organizat fără întrerupere timp de 23 ani! Ctitorul Festivalului, Acad. Ştefan Niculescu, a gândit această importantă manifestare culturală pe două repere fundamentale: o mai bună cunoaştere a muzicii româneşti a ultimelor decenii, în context internaţional, precum şi o familiarizare a publicului cu marile valori şi ultimele direcţii de evoluţie a muzicii europene şi mondiale. SIMN a căpătat tradiţie şi prestigiu.

Actuala ediţie a SIMN propune coabitarea unor tendinţe de ultimă oră (spectacole multimedia, muzică asistată de calculator) cu lucrări care au intrat deja în patrimoniul valoric românesc sau mondial. Publicul a fost fericit, astfel, să descopere în programul SIMN nume parţial uitate – sau neglijate – alături de creaţii ale unor tineri şi foarte tineri compozitori români. S-a încercat, de asemenea, o echilibrare a prezenţelor autohtone cu cele din planul muzicii europene sau mondiale. Interpreţii, nume importante în muzica românească sau mondială, au pus în lumină valoarea indiscutabilă a unui mare număr de opusuri.

Directorul artistic al SIMN 2013, Dan Buciu, merită felicitările şi aplauzele noastre pentru modul în care a constituit, construit şi realizat această ediţie a festivalului: o manifestare culturală de înaltă prestanţă, cu nimic mai prejos faţă de festivalurile internaţionale de muzică contemporană din întreaga lume. În egală măsură trebuie să-i felicităm pe membrii echipei sale: Adrian Buciu (director executiv), Cristina Uruc (manager general de proiect), Alice Tacu, Lucian Beschiu, Simina Neagu, Daniel Uruc, Ana Achim, Oana Feţanu, Maria Epuraş, Elena Apostol, Eugenia Câlţia şi Irina Mareş. Echipa No14 Plus Minus a fost, de asemenea, onorată să facă parte din grupul de lucru.

Festivalul SIMN 2013 a fost extrem de bogat în concerte, el extinzându-se şi în alte oraşe: Arad, Bacău, Botoşani, Braşov, Cluj, Iaşi, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Târgu-Mureş, Timişoara. În Bucureşti, au avut loc câte trei concerte pe zi, însoţite de multe alte evenimente: lansări ale unor centre de promovare a muzicii contemporane, lansări de cărţi şi CD-uri, conferinţe, ceremonia Doctor Honoris Causa – şi multe altele. În contextul acestei bogăţii culturale, este de înţeles că nu am putut participa chiar la toate evenimentele, astfel încât, în cel ce urmează, mă voi referi doar la evenimentele la care am participat.

Concertul de deschidere al SIMN 2013 a avut loc Sâmbătă, 25 mai 2013, la Opera Naţională din Bucureşti cu O scrisoare pierdută de Dan Dediu, libret de Ştefan Neagrău după piesa omonimă de Ion Luca Caragiale. Spectacolul a fost dirijat de Vlad Conta, asistent de regie – Cătălin Voineag, scenografia – Viorica Petrovici, lighting design – Cornel Dume, asistent decor – Tiberiu Hristu, maestru de cor – Daniel Jinga. Un spectacol savuros, într-o prezentare modernă, o muzică perfect adaptată textului dramatic: cântece de petrecere, arii având câteodată parfum de romanţă, altădată sunt declamative, punând în prim plan retorica plină de haz a personajelor lui Caragiale;  pasaje de un mare lirism alternând cu fragmente de mare vivacitate şi vioiciune: o muzică ce pune în valoare umorul – ceea ce este, îndeobşte, dificil de realizat. Interpreţii cântă în duet, terţet, cvartet, cvintet, chiar şi octet; compozitorul scoate în prim plan formulele de limbaj unice, „fatale” ale personajelor – adevărate oglinzi ale psihologiilor lor „primitive” cum le numea Lovinescu; personajele au înfăţişarea unor paiaţe automate ce articulează un singur cuvânt; în formula lui Trahanache, „Aveţi puţintică răbdare” e fixat omul cu moderaţia vârstei şi a situaţiei, cu liniştea şi înţelepciunea lui sumară; nu se grăbeşte, e „parlamentar” şi stăpân pe sine; cu unica obsesie a trădării, Farfuridi ciuleşte mereu urechea (admirabil joc scenic!); cetăţeanul turmentat nu ştie cu cine votează; Agamiţă Dandanache e: „Eu, familia mea de la patruzopt tocmai acum să rămân fără coledzi…” Prin generalizarea procesului simplificării psihologice nu există, aşadar, oameni cu pasiuni contraditorii, cu o viaţă complexă, ci păpuşi reduse la o singură formulă energică: „Aveţi puţintică răbdare”; „Eu cu cine votez?” „Curat aşa, coane Fănică”.

Eugen Lovinescu făcea o precizare importantă în Critice: „De ar fi oameni adevăraţi, eroii lui Caragiale ar fi mai puţin sesizabili, nereprezentând decât o singură atitudine, o reprezintă cu energie ce o delimitează cu preciziune şi o izolează de restul lumii. Iată de ce întâlnim pretutindeni eroii lui Caragiale” – şi cu siguranţă Scrisoarea pierdută în viziunea lui Dan Dediu reprezintă nu numai oglinda epocii lui Caragiale, ci şi a epocii noastre – pe care ar trebui să avem puterea să o privim cu mai mult umor!

Regizorul spectacolului din această seară, Ştefan Neagrău, a absolvit Academia de Teatru şi Film în 1981, a studiat apoi regia de operă la Conservatorul din Bucureşti, absolvind în 1995, specializându-se apoi la teatrele lirice din Viena, Paris, Londra, Leeds, Glasgow. Din 1990 este regizor al Operei Naţionale din Bucureşti, montând lucrări din repertoriul consacrat.

Vlad Conta, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi dirijori din România, este apreciat în special pentru repertoriul de operă pe care îl prezintă de doisprezece ani în sala de spectacole a Operei Naţionale Bucureşti. A studiat la Conservatorul din Geneva, la Mozarteum Salzbug şi la Academia Chigiana din Siena, debutând dirijoral în anul 1982. Cariera sa internaţională numără mai mule relazări, colaborările sale de lungă durată incluzând funcţia de director muzical la Regina Symphony Orchestra, Canada, prim-dirijor invitat al Teatro Regio di Torino, Italia, dirijor al Teatrului Municipal Biel Bienne din Elveţia, maestru corepetitor al Operei din Monte Carlo şi multe alte realizări.

„Umorul în muzică este o provocare majoră”, nota Alex Ross în The Rest Is Noise. Iată o provocare asumată cu brio de compozitorul Dan Dediu.

Ascultaţi un scurt fragment din operă!

Dan Dediu: O scrisoare pierdută

Duminică, 26 mai 2013, la Sala „George Enescu” a UNMB, a avut loc concertul Ansamblului „Profil” al cărui director artistic este compozitorul Dan Dediu; ansamblul are următoarea componenţă: Diana Moş – vioară, Petru Nemţeanu – vioară, Marian Movileanu – violă, Eugen Bogdan Popa – violoncel, Dinu Petrache – contrabas, Ştefan Diaconu – flaut, Emil Vişenescu – clarinet, Florin Pane – trombon şi Adriana Maier – pian, invitată fiind soprana Bianca Manoleanu.

Concertul a fost dirijat de Gabriel Bebeşelea, apreciat în unanimitate ca unul dintre cei mai talentaţi dirijori ai generaţiei sale – la doar 25 de ani! Gabriel Bebeşelea a reuşit să realizeze unul dintre momentele de vârf ale SIMN, un concert impecabil: muzica contemporană interpretată cu grijă şi atenţie pentru detaliu, pentru nuanţe, pentru armonizarea şi omogenizarea instrumentelor: nu o execuţie, aşa cum, din păcate, realizează multe din ansamblurile contemporane ale zilei, ci o interpretare realizată cu viziune, cu inteligenţă, cu simţ muzical desăvârşit.

Gabriel Bebeşelea a debutat în 2010, după ce a câştigat premiul I la Concursul de Dirijat Jeunesses Musicales de la Bucureşti, ceea ce a atras după sine o serie de invitaţii la filarmonicile din toată ţara.

În septembrie 2011 devine dirijor principal al Operei Naţionale din Iaşi.

Programul ansamblului Profil a cuprins Epitaphe pour Jorge de Cornel Ţăranu, Pentru voi – pentru soprană, clarinet şi cvartet de coarde de Ulpiu Vlad, Hommage a R. Sch. pentru trio de György Kurtag, Nebănuitele trepte – pentru soprană şi ansamblu de Viorel Munteanu, Color Games pentru ansamblu de Hana Ajiashvili şi Entropia – pentru ansamblu, de Cristian Lolea.l mai tânăr dirijor din România pe un post similar! Este, în acelaşi timp, dirijorul Sibiu Youth Orchestra, dirijor invitat al Orchestrei Filarmonice din Sibiu şi dirijor permanent al ansamblului de muzică contemporană ICon Arts. Gabriel Bebeşelea a studiat la Academia de Muzică de la Cluj Napoca, la clasa profesorului Petre Sbârcea şi a urmat ulterior cursurile de dirijat simfonic din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cu Horia Andreescu.

Aici puteţi asculta concertul integral:

Concertul Ansamblului Profil

‘

Marţi, 28 mai 2013, am asistat la Concertul Ansamblului Clarino, la Centrul Cutural Tinerimea Română; concertul a fost realizat de Emil Vişenescu şi Ansamblul Clarino, avându-l ca invitat pe Alexandru Matei (percuţie). Ansamblul Clarino este compus din Alexandru Avramovici (clarinet piccolo în mi b), Dan Avramovici (clarinet în si b), Adrian Duminica (clarinet si b), Andrei Teodoru (clarinet si b), Robert Predut (bassethorn în fa), Vasile Bogdan (carinet alto în mi b), Constantin Urziceanu (clarinet bas), Mihai Rebac (clarinet contrabas).

Programul, deosebit, a cuprins patru lucrări: una aparţinând generaţiei de aur – Tiberiu Olah, Sonata pentru clarinet solo Pasărea măiastră; două lucrări din repertoriul universal – Giancinto Scelsi – Ixor pentru clarinet solo şi Joji Yuasa – Solitude pentru clarinet solo precum şi o lucrare contemporană semnată George Balint – Un singur copac şi atâtea păsări, pentru ansamblul Clarino, percuţie şi recitator, pe un text aparţinând compozitorului. Felicitări interpreţilor pentru nobleţea alegerilor făcute!

Aici puteti asculta lucrarea compozitorului George Balint: Un singur copac si atatea pasari!

Emil Vişenescu a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, secţia clarinet, în 1993; din acelaşi an devine membru al Orchestrei Filarmonice „George Enescu” din Bucureşti şi susţine numeroase concerte în ţară şi străinătate, atât ca solist al unor orchestre simfonice, cât şi a membru al unor ansambluri camerale de muzică nouă: Pro Contemporania, Hyperion, Profil, Devotio Moderna. Muzica de cameră este una dintre priorităţile sale, el colaborând cu numeroase cvartete de coarde, precum Romantica, Unison, Arioso, Voces. Din anul 2002, Emil Vişenescu este profesor la UNMB.

În anul 2007, înfiinţează ansamblul Clarino – un ansamblu de clarinete compus din studenţi şi absolvenţi UNMB – acest ansamblu deţinând câteva instrumente rare, cum ar fi clarinetul alto în mi b sau cel contrabas în si b – unic în România. Ansamblul a susţinut numeroase concerte în cadrul Festivalurilor Internaţionale George Enescu, SIMN, Meridian şi Chei. De asemenea, a susţinut concerte la Filarmonica din Sibiu şi a fost invitat să participe  la Festivalul Internaţional de Clarinet şi Saxofon organizat de Universitatea de Arte din Iaşi.

De asemenea, Alexandru Matei este unul dintre cei mai cunoscuţi percuţionişti din România, cu efortul căruia au fost construite o serie de platforme de dezvoltare a muzicii pentru percuţie. În 1995 înfiinţează ansamblul de percuţie GAME al UNMB – instituţie unde este profesor universitar. De asemenea, în 1998 înfiinţează şi prezidează primul Concurs de Percuţie Solo desfăşurat la Bucureşti. Susţine o activitate concertistică intensă, cu dese recitaluri de percuţie solo. Din 1998 este membru al Ansamblului Archaeus, condus de Liviu Dănceanu, împreună cu care a susţinut turnee în întreaga lume.

Partea a doua a concertului de la Tinerimea Română, din seara de 28 mai 2013, a fost susţinută de Cvartetul de Coarde „Florilegium”, constituit din Ioan Marius Lăcraru – vioara I, Ladislau Csendes – vioara a II-a, Maria Fecioru – violă şi Anca Vartolomei – violoncel. Numele cvartetului Florilegium este binecunoscut în România; nelipsit de la Festivalurile de specialitate, Cvartetul Florilegium alege întotdeauna un repertoriu rafinat, neomiţându-i pe membrii generaţiei de aur; lucrări de o mare dificultate şi de o mare valoare sunt tot timpul prezente în repertoriul Florilegium.

Trebuie să aplaudăm şi de această dată nobleţea repertoriului ales: Anatol Vieru – Cvartetul nr. 5, Myriam Marbé – Cvartetul nr. 2 şi Corneliu Dan Georgescu – Cvartet de coarde nr. 12, Exerciţiu hieratic.

Ascultaţi două piese din acest concert!

Myriam Marbé – Cvartetul nr. 2

Iată şi prima pagină a partiturii:

*

Corneliu Dan Georgescu: Cvartet de coarde nr. 12 – “Exerciţiu hieratic”

*

Ultimul concert al serii de 28 mai 2013 a avut loc la Studioul de Operă al UNMB – Concertul Ansamblului ICon Arts, dirijat de Gabriel Bebeşelea. Ansamblul ICon Arts provine din Transilvania şi a fost înfiinţat în cadrul Festivalului ICon Arts 2009, câştigându-şi încă de pe atunci reputaţia de a fi un ansamblu valoros de tineri muzicieni, uniţi de pasiunea pentru muzica nouă. Principala menire a acestui ansamblu este promovarea muzicii contemporane şi atragerea publicului larg către acest gen.

Ansamblul este compus din 11 muzicieni, dirijat de Gabriel Bebeşelea – un admirabil tur de forţă din partea sa; au fost interpretate (cu deosebită acurateţe şi măiestrie, sunt multe de învăţat de la aceşti tineri muzicieni!) lucrări de Adina Sibianu, Mihai Murariu, Sebastian Androne, Diana Simon, Dominik Maican, Şerban Marcu şi Vlad Maistorovici. Lucrarea acestuia din urmă, Vis cu vampiri, spectaculoasă şi ingenioasă, a reprezentat punctul culminant al serii! Felicitări tuturor compozitorilor şi ansamblului ICon Arts!

NB: Minunate costume de scenă, potrivite pentru un ansamblu din tineri! Rochii minunate, culori vesele, bună dispoziţie, aşa da!

Miercuri, 29 mai 2013, la Sala Mihail Jora a Radiodifuziunii Române, a avut loc Concertul Orchestrei de Cameră Radio, cu dirijorul Gheorghe Costin la pupitru. Un concert de înaltă ţinută artistică, cu un program complex, readucând în memoria ascultătorilor nume mari ale muzicii româneşti: Constantin Silvestri – Trei piese pentru orchestră de coarde, Aurel Stroe – Concertul pentru vioară şi ansamblu de solişti „Capricci şi Ragas” (solist: Ladislau Csendeş, membru şi al cvartetului de coarde Florilegium, şi un neobosit promotor al muzicii contemporane); Dan Constantinescu – Concertul pentru pian şi orchestră de coarde (solistă: Emanuela Geamănu) şi Alfred Schnittke – Moz-Art à la Haydn, o lucrare cu joc scenic, ce debutează şi se încheie… pe întuneric, într-un crescendo-decrescendo inclusiv pe planul iluminaţiei scenice.

Gheorghe Costin, dirijorul concertului din această seară, a studiat compoziţia cu Dan Constantinescu şi, paralel, dirijatul simfonic cu Constantin Bugeanu. Din 1984 este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Şi-a început activitatea dirijorală la Filarmonica din Târgu-Mureş (1986-1988), continuând apoi la Filarmonica „Moldova” din Iaşi (1988-2001) revenind din 2001 la Filarmonica „Banatul” din Timişoara, oraş de care se leagă începuturile carierei sale profesionale. Repertoriul lui cuprinde lucrări simfonice şi opere; printre acestea, memorabile concerte cu lucrări de Yannis Xenakis din anii 1992 (Bucureşti) şi 1993 (Cluj-Napoca), interpretate în prezenţa compozitorului, eveniment în urma căruia a fost distins cu  Premiul Uniunii Criticilor Muzicali „Mihail Jora” din România. În seara aceasta, Gheorghe Costin a realizată, alături de Orchestra de Cameră Radio, un concert extraordinar, ce s-a evidenţiat prin precizie, strălucire, inteligenţă interpretativă – acele calităţi pe care numai un dirijor dăruit cu har le poate transmite orchestrei.

Cei doi solişti ai serii au, de asemenea, o carieră bogată.

Ladislau Csendes este membru al multor ansambluri de muzică contemporană, precum Aperto, Florilegium, Pro Contemporania; a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti la secţia vioară (1991), obţinând, în anul 2003, titlul de doctor în muzicologie. Stăpâneşte trei instrumente, vioara, viola şi viola d’amore şi un repertoriu vast, cu o multitudine de stiluri: de la muzica veche la cea contemporană. Semnează un număr mare de prime audiţii şi din 1994 este solist instrumentist al Orchestrei Naţionale Radio şi din 2004 este profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

În seara aceasta, a interpretat partea solistică a lucrării „Capricci şi Ragas” de Aurel Stroe, una dintre cele mai complexe şi mai spectaculoase lucrări contemporane, o lucrare pe care rareori avem şansa de a o auzi live; de altfel, Ladislau Csendes a realizat şi înregistrarea acestei lucrări de Aurel Stroe. O interpretare ireproşabilă, căreia i s-a adăugat o profundă înţelegere a lucrării şi o ţinută scenică elegantă.

Emanuela Geamănu este o artistă ce activează pe multiple planuri artistice, un adevărat spirit al Renaşterii! Recent distinsă de Primăria Oraşului Ploieşti pentru contribuţia adusă la promovarea creaţiei muzicale a compozitorului Paul Constantinescu – ea realizând un film documentar dedicat acestuia – precum şi pentru interpretarea Concertului pentru pian şi orchestră al acestuia, Emanuela Geamănu realizează recitaluri instrumentale şi camerale, colaborări cu actori şi regizori (Silviu Geamănu, Tiberiu Iordan) şi a expus lucrări proprii de grafică şi pictură abstractă la Muzeul de Istorie din Ploiești şi la Salonul de Pictură şi Creaţie din Pays Blasais, Franţa. O artistă cu totul devotată artei – şi care a oferită o excepţională interpretare Concertului pentru pian şi orchestră de coarde de Dan Constantinescu (o lucrare ce presupune nu numai tehnică desăvârşită şi virtuozitate, ci şi introspecţie şi expresivitate.

O puteţi asculta aici:

Dan Constantinescu – Concert pentru pian şi orchestră de coarde 

Lucrarea din finalul concertului, Alfred Schnittke – Moz-Art à la Haydn – a fost admirabil realizată de Gheorghe Costin şi orchestra de coarde, aceasta fiind o parodie în stil mozartian ce se încheie cu o evocare a Simfoniei 45 – de Haydn, intitulată şi Despărţirea. Lucrarea debutează pe întuneric, fiecare instrumentist (începând cu dirijorul) aprinzând o mică veioză fixată pe pupitru; efectul este ludic, lumina crescând progresiv odată cu lucrarea ce se îndreaptă spre punctul culminant. Fragmente în stil Mozart sau citate preluate ca atare se suprapun, efectul fiind comic, din două fragmente muzicale pline de melodicitate şi frumuseţe obţinându-se un rezultat sonor disonant, distorsionant, ca o bandă de magnetofon stricată. Instrumentiştii pleacă rând pe rând de pe scenă după ce sting progresiv luminile, ultimul plecând dirijorul. O lucrare savuroasă, ce a adus un zâmbet pe buzele tuturor.

Ascultaţi lucrarea aici:

Alfred Schnittke – Moz Art a la Haydn

*

Joi, 30 mai 2013, la Studioul „Mihail Jora” al Radiodifuziunii Române, a avut loc concertul Ochestrei Filarmonice din Piteşti, dirijată de Jin Wang, concert ce i-a avut ca solişti pe Raluca Stratulat (vioară), Luminiţa Burcă (vioară), Andreea Ţimiraş (violoncel), Mihai Ritivoiu (pian), Tina Munteanu (soprană) şi Valentin Vasiliu (bariton).

Unul dintre cei mai importanţi şi mai îndrăgiţi dirijori ai scenelor de concert din România, Jin Wang revine cu regularitate la noi pentru a oferi publicului interpretări excepţionale ale unor opus-uri aparţinând repertoriului românesc şi universal. Nu mai departe de acum două săptămâni, Jin Wang realiza o interpretare magistrală a Sărbătorii primăverii de Stravinski la Atheneul Român, o interpretare unică în România, de o forţă şi o strălucire de neegalat. Secretul? Totala implicare în actul interpretativ, bucuria de a face muzică, certitudinea că, în momentul respectiv, nu mai există nimic altceva decât inima caldă a muzicii – spunea dirijorul la sfârşitul concertului.

Jin Wang s-a născut în China dar s-a stabilit în Austria. A studiat la Beijing şi la Viena cu profesori precum Karl Ősterreicher, Leopold Hager, Zubin Mehta şi Leonard Bernstein, fiind laureat a numeroase premii internaţionale. A fost asistentul lui Peter Eötvös şi Vaclav Neumann.. În prezent, este dirijorul principal al orchestrei Vaasa Philharmonic Orchestra (Finlanda), dirijor principal al Eurasian Sinfonietta, dirijor invitat permanent al Orchestrei Naţionale Radio (din 1993) şi al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”; este, de asemenea, co-fondator al Xiamen Opera Centre din China. Jin Wang este un artist complet, dirijor, compozitor, pictor şi scriitor. Şi în toate acestea excelează!

Luminiţa Virginia Burcă a studiat vioara la Timişoara şi Bucureşti – sub îndrumarea profesorului Ştefan Gheorghiu. Într-o carieră concertistică ce însumează 30 de ani, a cântat alături de toate filarmonicile din ţară şi a întreprins turnee pe trei continente (Europa, Asia şi America de Nord). A activat în orchestre simfonice din România, Italia şi Spania. În prezent este concertmaestru alOrchestra Simfonica di Teatro Regio – Parma şi profesor la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Facultatea de Muzică a Universităţii de Vest din Timişoara.

Andreea Ţimiraş, una dintre cele mai talentate violonceliste românce, a absolvit UNMB, fiind în prezent doctorand la aceeaşi instituţie; a câştigat numeroase premii internaţionale: Rovere d’oro (1997), Remember Enescu (2001), Sigismund Toduţă (2006). Este membră a orchestrei simfonice siciliene din 2001 şi, paralel, desfăşoară o bogată activitate solistică şi camerală, abordând o diversitate de genuri: Piazzolla, jazz sicilian, muzică veche (pe care o interpretează alături de Ansamblul de BAROCkeri, unde cântă la violoncel baroc) şi ajungând la repertoriul contemporan.

Mihai Ritivoiu a urmat studiile de licenţă la UNMB sub îndrumarea profesorului Viniciu Moroianu; în prezent, este masterand la Guildhall School of Music and Drama – sub îndrumarea lui Joan Havill. În 2011 a obţinut premiul al III-lea la Concursul internaţional „George Enescu” – pentru cea mai bună interpretare a unei sonate de Enescu şi Premiul Fundaţiei „Constanţa Erbiceanu” acordat celui mai bun interpret român în competiţie. În urma acestui eveniment, este invitat să înregistreze Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2 de Rachmaninov pentru Arhivele Radiodifuziunii Române, alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

O capodoperă indiscutabilă a muzicii româneşti, Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian şi orchestră îi reuneşte pe cei trei solişti prezentaţi într-o magistrală catedrală sonoră. „Muzica este taină, spunea Paul Constantinescu, credinţa este taină, iar muzica este credinţă: trebuie să crezi ca să poţi să îi simţi binefacearea; necredinciosul nu-i poate împărtăşi darul. Omul care crede o simte cum pricepe vorba, pentru că ea nu e vorbă; şi o are aproape de inimă, nu o pricepe dar o intuieşte, îi vede puterea şi expresia ei muzicală, care nu poate fi totuşi nici pământ, nici soare, nici apă, nici foc, nici rău, nici bun; sau poate fi toate deodată.” (Vasile Tomescu: Paul Constantinescu, Ed. Muzicală, Bucureşti 1967, p. 188)

Paul Constantinescu – Triplul concert pentru vioară, violoncel şi pian

*

Lucrarea din finalul concertului  a fost semnată de dirijorul însuşi, Jin Wang – Tibet Impressions Suite VI, Secret Message. Conturată în jurul mantrei budiste Om mani padme hum – întruparea în cuvânt a lui Boddhisattva Avalokiteshvara al compasiunii. Mani înseamnă bijuterie, padme – floare de lotus. Cele şase silabe ale mantrei reprezintă inima rugăciunii budiste, tot astfel cum rugăciunea inimii reprezintă miezul trăirii isihaste ortodoxe. Lucrarea, de o mare muzicalitate, presupune intonarea mantrei inclusiv de către spectatori şi membrii orchestrei, şi presupune două intervenţii solistice – ale baritonului Valentin Vasiliu şi al sopranei Tina Munteanu. Temple bowls, percuţii grave, melodicitate şi nostalgie – dorul după un tărâm pierdut, interzis…

Jin Wang – Tibet Impressions Suite VI – Secret Message 

Seara s-a încheiat cu un alt concert-eveniment, un concert de muzic electronică organizat de Centrul de Muzică Electroacustică şi Multimedia al UNMB, coordonat de Cătălin Creţu şi Dan Alexandru (inginer de sunet). O mare surpriză a constituit-o realizarea unui material video la piesa Natural Cultural de Octavian Nemescu – de către Mihai Cucu, unul dintre cei mai talentaţi artişti video ai României şi care a demonstrat, prin acest material prezentat, nu numai un extraordinar simţ vizual (el este şi un talentat fotograf) ci şi capacitatea de a pătrunde profund în  sufletul muzicii, înţelegându-i cele mai ascunse fibre…

Lucrările prezentate în cadrul acestui concert au fost: AUM de Corneliu Cezar, o lucrare ce marchează începuturile muzicii electronice pe teritoriul ţării noastre, o lucrare istorică, aşadar, şi pe care suntem întotdeauna fericiţi să o auzim în asemenea condiţii sonore (sonorizarea a fost un adevărat regal, graţie celor doi specialişti, Cătălin Creţu şi Dan Alexandru); Transcendenţă de Ana Szilágyi (compozitoarea a lansat tot în seara aceasta un CD intitulat Flights şi care a fost prezentat de Lavinia Coman), Dusk de Adrian Borza, Zumzet de Nicolae Teodoreanu, Digital Birds de Călin Ioachimescu (un adeăvrat „hit” al muzicii electronice româneşti!) şi, în final, Natural-Cultural de Octavian Nemescu.

Corneliu Cezar: AUM

*

Călin Ioachimescu: Digital Birds

*

Nicolae Teodoreanu: Zumzet

*

Octavian Nemescu: Natural-Cultural

*

Concertul de închidere a SIMN 2013 a avut loc Vineri, 31 mai 2013, la Sala „Mihail Jora” a Radiodifuziunii Române cu participarea Corului şi Orchestrei Naţionale Radio, dirijor fiind Tiberiu Soare.  Programul a cuprins Simfonia I de Adrian Iorgulescu, Concertul pentru pian şi orchestră  de Zygmunt Krauze (acestuia conferindu-i-se, cu o zi înainte, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti) şi Pomenire, un recviem românesc de Ştefan Niculescu – una dintre marile capodopere ale muzicii româneşti – cu intervenţii solistice ale basului Iustinian Zetea.

Recviemul lui Ştefan Niculescu este una dintre cele lucrări despre care nu pot scrie şi nu pot vorbi. Recviemul l-am ascultat aşa cum l-a scris şi compozitorul, cu sufletul cutremurat şi cu recunoştinţă pentru că am putut să o aud live (este a doua oară când se interpretează în Bucureşti, doar a doua oară, de la prima ei audiţie!). Există lucrări muzicale în faţa cărora suntem datori să ne plecăm fruntea şi genunchii, ca atunci când păşim într-o catedrală: aceasta este.

Ascultaţi lucrarea aici:

Ştefan Niculescu – Pomenire, un recviem românesc 

Ce concluzii putem trage despre un Festival ce a cuprins două concerte de tineri compozitori, zeci de concerte simfonice la nivel naţional, lucrări aparţinând generaţiei de aur integrate aproape în fiecare concert, piese din marele repertoriu românesc şi universal? Un Festival care aşează pe scenă bijuterii ale muzicii noastre şi ne face să le redescoperim (în ciuda vocilor care spun că muzica celor ce nu mai sunt printre noi nu mai interesează pe nimeni…), un Festival care omagiază aşa cum se cuvine marile valori ale culturii române – un astfel de festival este în mod necesar un model de urmat şi în viitor!

Felicitări tuturor participanţilor, şi mai ales organizatorilor, care, iată, în pur spirit managerial, au ştiut „să se adapteze cererii”. Publicul românesc, mai ales cel iubitor de muzică contemporană, avea nevoie de un astfel de Festival. Şi suntem fericiţi că l-am avut.

 Veronica Anghelescu

 

Music! Gabriel Mălăncioiu – Hommage à Aurel Stroe