Roxana Briban | No. 14 plus minus

Ce s-ar putea scrie despre o soprană frumoasă, talentată, cu pianissime minunate, cu har în cânt şi măiestrie? Au făcut-o mulţi alţii, cu condeie mai pricepute sau limbi mai ascuţite, înaintea mea. Când am văzut-o, aplaudat-o şi aclamat-o în Aida, cu doar 3 ani în urmă, nu m-aş fi putut închipui în situaţia de azi, în care scriu la trecut despre Roxana Briban. În 2008, Biroul executiv al Uniunii Interpreţilor Coregrafilor şi Criticilor muzicali din România, unde mă aflu în calitate de şef al secţiei de muzică de cameră o pusese la loc de frunte în lista personalităţilor ce urmau a fi premiate pentru performanţă în cariera artistică. Am cunoscut-o în timpul facultăţii, un simplu „bună” pe holul Cons-ului, cum ne cunoaştem cu toţii între noi, cei ce avem chemarea către artă în datele fiinţei noastre. La operă, în 2004, când studiam cadenţa finală din Je veux vivre, la sala Atanasiu, pentru concertul Tinere talente pe scena ONB, Roxana a băgat capul pe uşă, cercetătoare: „aha, tu erai. Mi-a plăcut ce-am auzit şi nu recunoşteam vocea.” M-a distrat francheţea cu care mi-a spus-o, pentru că şi eu am acest obicei – de a deschide uşa dacă-mi place ce aud când cineva studiază. Mi-am dat seama la Festivalul Enescu, când Soprana din Simfonia a IX-a, la Sala Palatului, a fost Roxana Briban, iar verişoara mea, Aura Twarowska – mezzosoprana, câtă nevoie de confirmare avea această minunată voce. Se pregăteau amândouă în aceeaşi zonă, eu mă agitam în jurul Aurei, iar soţul Roxanei o aranja şi îmbărbăta pe ea. Era ca un burete uscat pe care el picura miere, îi sorbea fiecare cuvânt, iar el îi dăruia cu generozitate cupa de energie necesară actului artistic. Mi-au rămas în minte peste ani aceste două momente. I-am urmărit avântul carierei şi m-am bucurat pentru ea. I-am spus-o când am văzut-o în Aida. Acum realizez cât de multă nevoie avea să i se spună că este apreciată şi iubită.

Am selectat câteva voci, din corul celor care-au înălţat o rugăciune pentru sufletul Roxanei Briban, dintre cei ce au admirat-o ca soprană, cântând şi jucând, sau s-au apropiat de omul volubil şi plăcut.

Aura Twarowska: Atâtea amintiri trăite, atât de multă muzică bună cântată, atâtea locuri călcate ÎMPREUNĂ: Carmen, Aida, Nozze di Figaro, Madama Butterfly,Verdi- Requiem, Messias- Haendel, Mahler- Simfoniile 2 si 8…, ONB, Ateneu, Radio, Sala Palatului, WienerStaatsoper, Espenade – Singapore, turneu Asia, turneu Spania…
Fie ca Dumnezeu să asculte rugăciunile pe care i le-ai cântat ca un înger, pe pământ!
Drum bun, Rox…”Libera me, Domine, de morte æterna, in die illa tremenda: Quando cæli movendi sunt et terra. Dum veneris iudicare sæculum per ignem. Requiem æternam, Domine: et lux perpetua luceat…”.

Lumiana Neamţu: Absolve, Domine, animas omnium fidelium defunctorum ab omni vinculo delictorum… et gratia tua illis succurente mereantur evadere iudicium ultionis, et lucis æternae beatitudine perfrui.

Liliana Neciu: In Memoriam Soprano Roxana Briban, an humble homage to an amazing artist that is no more with us. God Bless her memory with heaven light in eternal peace! May God forgive you… You will be missed!

Ana Lenora Ion: Dumnezeu să te ierte Roxana scumpă… oricum noi cei din breasla ta te-am iubit, te iubim, şi te vom aprecia mereu… Va rămâne mereu vie amintirea ta!!!

Florin Ormenişan: Am să-i păstrez vie memoria în inima mea şi îmi va fi stindard de biruinţă în viitor asupra acelora care azi înrobesc cântăreţul român la el acasă; în patria şi în pământul nostru care ne-a dat puterea, fiecăruia dinte noi, să ne înălţăm glasurile.

Luminiţa Berariu: Dumnezeu să te aibă în lumina Lui, Roxana! Să-ţi găseşti liniştea…

Costin Tuchilă: Cumplită veste în această duminică ceţoasă de noiembrie – moartea sopranei Roxana Briban, o voce rară, cu mari disponibilităţi expresive atât în registrul acut, cât şi în cel grav, de un rafinament extrem, dublată în toate rolurile (variate, pretenţioase ca abordare stilistică şi solicitări de tehnică vocală) de un joc dramatic încântător. Îmi amintesc că am ascultat-o pentru prima dată în vara anului 2001, când a câştigat Marele premiu la Concursul Internaţional de Canto „Haricleea Darclée” de la Brăila. Impresia excelentă pe care mi-a făcut-o atunci, a rămas statornică de-a lungul anilor. Roxana Briban trecea fără dificultate de la un stil la altul, distingând cele mai fine particularităţi atât în repertoriul de operă (Mozart, Verdi, Boito, Puccini, Bizet), cât şi în cel vocal-simfonic (Pergolesi, Bach, Händel, Haydn, Mozart, Beethoven, Berlioz, Mendelssohn, Brahms, Fauré, Hindemith). O pierdere uriaşă, o dramă teribilă pentru arta interpretativă românească.

Ce gândesc eu despre un gest atât de abrupt? Am simţit cum îmi plângea sufletul de jalea acestei atât de dăruite fiinţe, prin empatie am văzut durerea în care s-a zbătut. Nu pot decât să-mi doresc ca cei ce au în mână puterea de-a frânge aripile unui artist, să aibe înălţimea spirituală de la care acest lucru nu mai este posibil. Unele păsări rare nu pot trăi fără să cânte…

Deplâng pierderea suferită de tagma interpreţilor şi, cu inima deschisă vreau să vă mărturisesc, dragii mei prieteni artişti, că vă iubesc şi vă admir, pe toţi. Sunteţi unici, fiecare o capodoperă a Vieţii. Păstraţi această flacără în voi, hrăniţi-o, creşteţi sămânţa care vi s-a dat şi înmulţiţi-o, rămâneţi tari pentru cei ce se bazează pe voi, hrăniţi-i spiritual cu talentul vostru. Există mereu cineva ce are nevoie de darul tău – nu pleca înainte de vreme, nu pleca înainte de a i-l încredinţa…

Sunt legi evidente şi de netăgăduit ale ordinii în Univers şi aceasta pentru că există o Inteligenţă diriguitoare în spatele Universului, care este dovedită de felul în care particulele de materie sunt atrase sau respinse unele faţă de altele. Orice din acest Univers, până la cel mai simplu fir de iarbă, urmează un plan de dezvoltare. Poziţia şi mişcarea astrelor şi planetelor sunt mărturia unei Inteligenţe creatoare şi diriguitoare. Trupul omului este făcut din marea substanţă amorfă care este materia primă a Universului însuşi, corpul lui Dumnezeu. El este un templu sacru în care sălăşluieşte Spiritul şi prin care Spiritul acţionează folosind Legea Minţii. Este adevărat, corpul uman este de o vibraţie mai joasă decât spiritul sau mintea, fiind mai dens, dar în acelaşi timp este substanţa spiritului. Precum povestirile cu Spiritul din lampa lui Alladin, sau peştişorul de aur, este evident că ceea ce ne dorim se împlineşte în măsură direct proporţională nu cu cât de mult dorim lucrul acela, ci cu legea universală pe care trebuie să o respectăm ca el să poată prinde contur. Ceva s-a frânt în sufletul Roxanei şi a determinat-o să plece dintre noi. Calea pe care a urmat-o pentru a-şi grăbi întoarcerea spre Univers este cutremurătoare. Regret această decizie a sa, dar respectând legea liberului arbitru, nu pot decât să-i urez drum bun spre Lumină.

Dr. Mirela Zafiri