Tag Archives: Concert Florilegium

Concertul Cvartetului de Coarde Florilegium

Standard

Avem bucuria să prezentăm, în paginile Revistei, Concertul Cvartetului de Coarde Florilegium – din cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, 4 septembrie 2011.

Program : 
Dan Timiş – Cvartet de coarde
Sorin Lerescu – “Impressions” cvartet de coarde nr. 3
Myriam Marbe – Cvartet de coarde nr. 2
Călin Ioachimescu – Cvartet de coarde nr. 1
Doina Rotaru  – “Vivarta” pentru cvartet de coarde

*

Dan Timiş – Cvartet de coarde

*

Sorin Lerescu – IMPRESSIONS, String Quartet No 3 (2010)

Am început să lucrez la Cvartetul de coarde nr. 3, Impressions, în vara lui 2010, la Brăila. Partitura am definitivat-o la Tescani în timpul rezidenţei de creaţie pe care am primit-o, cu generozitate, din partea Biroului Secţiei simfonice a UCMR şi a Muzeului Naţional „George Enescu“.

Impresiile mele din iulie, anul trecut, cand am simţit la Brăila atmosfera apăsătoare în faţa ameninţarii apelor învolburate ale Dunării, reprezintă substanţa expresivă a primei părţi a Cvartetului nr. 3, intitulată: Waters (Apele). Unisonul se transformă treptat în structuri polifone şi, mai apoi, omofone. Contrastul dinamic şi expresiv, accentele şi frânturile melodice sunt elemente ale unui tip de construcţie sonoră, care poate fi întâlnit şi în alte lucrări ale mele din ultimii ani.

Cea de-a doua secţiune, Evening Breeze (Adierea serii), încearcă să recompună în plan sonor universul mirific al reşedinţei de vară a lui Enescu de la Tescani, printr-o melodică apropiată stilului enescian, cu creşteri şi descreşteri dinamice şi dezvoltări ritmice care reamintesc, într-un fel, accentele din prima parte.

Cvartetul de coarde nr. 3 este dedicat Cvartetului Florilegium care a şi realizat prima audiţie, în 16 decembrie 2010, în cadrul ediţiei a 6-a a Festivalul internaţional „MERIDIAN, Zilele SNR-SIMC“ de la Bucureşti.

 Sorin Lerescu

*

Myriam Marbe – Cvartet de coarde nr. 2

*

Călin Ioachimescu – Cvartet de coarde nr. 1

Cvartetul meu este compus in timpul facultatii, pe cand studiam cu maestrul Stefan Niculescu tehnica seriala, pe care am integrat-o in tipul de scriitura polifonica si mai ales (destul de neobisnuit) heterofona.

Cvartetul meu a fost distins in 1974 cu premiul UCMR.

*

Doina Rotaru – Vivarta – pentru cvartet de coarde

In filozofia indiana, “vivarta” inseamna transfigurare, schimbare aparenta. In lucrarea mea, discursul evolutiv continuu de tip transformational se articuleaza in 3 sectiuni cu expresii diferite. O melodie blanda, diatonica, in caracter arhaic romanesc, este insotita de “inganari” eterofonice si este  repetata mereu variat, acumuland energie si ambitus.Substanta sonora   evolueaza  treptat spre o alta zona, dramatica, tensionata.Pe o pedala grava, realizata de violoncel ,se contureaza  in paralel 3 planuri discontinue.Textura alcatuita din sugestii de tipete de pasari se rarefiaza si se transforma treptat in gesturi blande care vor genera o melopee continua ce coboara din registrul acut spre cel grav.  Durerea si furia se transforma  intr-un spatiu luminos, trist si resemnat, din care nu lipsesc nici tensiunile mocnite, nici amintirile inceputului.

Lucrarea a fost scrisa in 2009 si e dedicata cvartetului “Florilegium”

Doina Rotaru

Filmări şi postsincron: No14 Plus Minus

Gânduri pe marginea Festivalului Meridian 2010 – Zilele SNR-SIMC

Standard

Concertul Cvartetului Florilegium

Festivalul Meridian 2010 – Zilele SNR-SIMC – a propus, anul acesta, o varietate de concerte care au avut loc atât în Bucureşti, cât şi în provincie, cu o ofertă muzicală mergând de la cvartetele de coarde la spectacolele multimedia. Organizatorii Festivalului au depus un efort considerabil pentru ca Festivalul să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, şi de aceea, alături de interpreţii şi compozitorii care s-au aflat în lumina reflectoarelor, merit, la rândul lor, aplauzele şi aprecierea noastră.

Aş dori, în cele ce urmează, să mă refer cu deosebire la un concert care m-a impresionat în mod deosebit (fără ca prin aceasta să neg, în vreun fel, valoarea tuturor celorlalte concerte), permiţându-mi, aşadar, un grad mai mic sau mai mare de subiectivism, dat fiind că acest concert a fost, cel puţin pentru mine, mai mult decât un concert.

Cvartetul Florilegium este o prezenţă nelipsită de pe scenele Festivalurilor de muzică contemporană din Bucureşti. Unul dintre puţinele cvartete de coarde ale care promovează muzica contemporană, Florilegium este format din patru instrumentişti de excepţie: Ioan Marius Lăcraru – vioara I, Mălina Dandara – vioara a II-a, Maria Ciurduc – violă şi Anca Vartolomei – violoncel. Profesionalismul şi inteligenţa interpretativă a membrilor cvartetului se alătură unei pregătiri întotdeauna impecabile a concertelor care, de cele mai multe ori, propun repertorii dificile.

Nici concertul susţinut în cadrul Festivalului Meridian 2010 – Zilele SNR-SIMC nu a constituit o excepţie de la regulă. Un program de o oră şi jumătate, propunând patru lucrări contemporane dificile, dar de mare calitate, dintre care trei au reprezentat prime audiţii absolute. Au fost interpretate, astfel, Na Perfurada Luz, em Plano Austero (Cvartet de coarde nr. 1) de Harry Crowl (Brazilia) în primă audiţie românească, Impressions (Cvartet de coarde nr. 3) de Sorin Lerescu, Vivarta de Doina Rotaru şi The Four Elements (Cvartet de coarde nr. 3) de Valentin Petculescu.

Dincolo de calitatea lucrărilor selecţionate de membrii cvartetului pentru acest concert, calitate indiscutabilă, am constatat o dimensiune profund meditativă ce a unificat cele patru lucrări (nu ştiu dacă acest lucru a fost intenţionat sau nu de către membrii cvartetului, dar nici nu cred că a fost o simplă coincidenţă fericită). De la cvartetul lui Harry Crowl (ca un joc de lumini şi umbre prin căile secrete ale unui labirint) la cel al lui Sorin Lerescu, (cu un titlu poetic, Impressions, alternând momentele de mare descătuşare a energiilor cu clipe de mare gingăşie şi puritate, ca jocurile unui fluviu capricios – poate nu întâmplător, căci compozitorul a scris cvartetul în această vară, în proximitatea Dunării care, să ne amintim, a fost adesea neîndurătoare), la cel al Doinei Rotaru (o meditaţie când dulce şi senină, când tânguitoare, cum e şi viaţa…) şi, în cele din urmă, la cel al lui Valentin Petculescu (titlul, The Four Elements, m-a dus mai degrabă cu gândul la membrii cvartetului şi nu la tainicele constituente ale lumii), Cvartetul Florilegium a oferit o interpretare ce s-a constituit ea însăşi într-o meditaţie asupra muzicii şi asupra acelor zone care o transcend, indiferent de opiniile pe care poate că le avem în ce priveşte posibilitatea muzicii de a semnifica ceva sau nu.

Câteodată, ascultând un interpret care parcă se contopeşte întru totul cu instrumentul, trăind parcă visceral fiecare trăsătură de arcuş, ca pe o încordare a inimii, nu pot să nu mă gândesc că dincolo de sunete există acea dimensiune secretă, în care putem pătrunde doar în anumite momente de mare graţie, rar, din păcate.  Închid ochii şi nu mai văd nici Aula Palatului Cantacuzino, nici scena sau pupitrele pline de partituri, ci îngerii din spatele sunetelor.

În finalul acestui articol, un amplu fotoreportaj cu imagini din mai multe concerte prezentate în cadrul Festivalului Meridian 2010 – Zilele SNR-SIMC, precum şi imagini video de la Conferinţa de Presă.

This slideshow requires JavaScript.

Veronica Anghelescu