Este foarte greu să scrii In Memoriam, mai ales despre ființele ce ne sunt dragi, care ne-au însemnat sufletul, care ne-au determinat, într-un fel sau altul, devenirea. Pe 26 octombrie 2017, primeam vestea că Liviu Dănceanu plecase fulgerător dintre noi. Primul meu impuls, după ce am văzut un status pe Facebook ce anunța RIP Liviu Dănceanu, a fost să sun doi-trei prieteni și să mă asigur că e o glumă; nu putea fi adevărat. Și totuși… așa era. Dar abia vorbisem! Mereu ne spunem asta. Abia l-am văzut pe acest om, abia am vorbit azi de dimineață, cum se poate ca până seara să nu mai fie – și totuși, așa se întâmplă – așa plecăm cu toții, într-o clipă. Și atunci mi-am spus că trebuie să scriu – nu pentru că memoria sa are nevoie de cuvintele mele, pentru că un astfel de om rămâne înscris în conștiința familiei noastre culturale – ci pentru că eu am nevoie să-mi fixez amintirile și să le împărtășesc cu cei care, la rândul lor, l-au iubit.
Citiți articolul complet:
https://extraordinarypeople.info/2017/11/29/liviu-danceanu-in-loc-de-in-memoriam-o-povestire/
Veronica Anghelescu
No. 14 plus minus 