Mozart | No. 14 plus minus

Leopold Mozart, München, 15 noiembrie 1766: Copiii mei, după cum ştiţi, sunt obişnuiţi cu munca. Dacă sub scuza de a face una-alta s-ar obişnui cu lenevia, mi s-ar dărâma toată construcţia. Obişnuinţa este ca o cămaşă cu zale.

Poate părea neobişnuit ca o Revistă de muzică contemporană să publice articole despre compozitori care se situează în afara acestei perioade, dar lucrul nu este lipsit de temei. Un tânăr ucenic într-ale compoziţiei va începe întotdeauna studiul acestei ramuri a artei prin studierea atentă al partiturilor lui Mozart şi Beethoven. Îmi amintesc şi eu că, la începuturile studenţiei, l-am întrebat pe profesorul de compoziţie care este „compozitorul lui preferat” şi a spus – fără vreo secundă de ezitare – Mozart.

Pentru Mozart am o veneraţie ce nu poate fi descrisă în cuvinte (fără a cădea în zona unui sentimentalism lingvistic ce nu mă caracterizează). Pe lângă porţia zilnică de muzică contemporană, tot zilnic, multe ore, ascult Mozart; analizelor migăloase ale operelor lui le datorez şi eu curajul de a mă aventura pe tărâmul compoziţiei şi, cu aceasta, cred că am motivat acest articol.

Despre Mozart – deja s-au scris milioane de cuvinte, volume întregi, impecabil documentate – cum este cel publicat anul acesta şi pe care l-am menţionat în actualul număr al Revistei la rubrica de Noi apariţii editoriale. Ceea ce vreau să relatez aici este experienţa mozartiană din această vacanţă de vară, când am ajuns în oraşul Salzburg, în Austria, locul naşterii şi copilăriei timpurii a lui Mozart.

Aici se află Muzeul Mozart; îmi dorisem de o viaţă să îl vizitez, şi despre el aş vrea să scriu câteva cuvinte. Fireşte, Salzburg este, astăzi, „oraşul Mozart”; peste tot răsună câte o sonată sau o simfonie; peste tot – bannere cu invitaţii la operă;în vitrine, păpuşele şi bomboane; piaţa Mozart, statuia lui Mozart – o bucurie pentru suflet!

Mozart nu a locuit mult în Salzburg.

Casa sa natală, care adăposteşte azi Muzeul Mozart, este pe strada Getreidegasse la numărul 9: aici s-a născut Wolfgang Amadeus, la 27 ianuarie 1756. Părinţii săi au locuit aici între 1747-1773.

Cea de-a doua reşedinţă mozartiană – cunoscută sub numele de Mozart-Wohnhaus, se află în Makartplatz 8-9. Relicve şi documente preţioase sunt păstrate şi aici, într-un muzeu cu un design modern.

Un al treilea punct important al itinerariului mozartian prin Salzburg este Mozarteum. Fundaţia Internaţională Mozarteum: Schwarzstrasse 26, 28. Misiunea acestei Fundaţii Internaţionale este aceea de a încuraja şi susţine interpretarea opus-urilor mozartiene şi de a menţine cultul lui Mozart. Fundaţia a anunţat, în 1909, un concurs de arhitectură pentru a construi o „Casă Mozart” – concursul a fost câştigat de către arhitectul Richard Berndel (1875-1955). Între 1910-1914 a fost ridicată, după planurile sale, o elegantă construcţie ce astăzi este cunoscută sub numele de Mozarteum. Clădirea cu două corpuri adăposteşte, astăzi, o şcoală, o bibliotecă şi săli de concert. Aici funcţionează „Şcoala superioară de muzică şi arte de expresie mozartiană”, precum şi două fundaţii: „Liedertafel” (asociaţie corală) şi „Schlaraffia” (asociaţie filantropică). La etajul 1 al acestei clădiri se află celebra Bibliotecă Mozart, care adăposteşte documente manuscrise, partituri şi scrisorile lui Mozart, ediţii vechi ale lucrărilor sale, în total 20.000 de titluri.

Căsuţa de lemn unde, conform legendei, a fost compus „Flautul fermecat” este în grădina din spatele Mozarteum. Cabana se afla, iniţial, în grădina unui teatru vienez – Freihaustheater. Se spune că Schikander, libretistul şi directorul teatrului de aici, îl presa pe Mozart să termine mai repede partitura „Flautului fermecat” şi l-a închis pe Mozart aici, ameninţându-l că nu îi dă drumul până nu finalizează lucrarea. În 1837, Freihaus a fost vândut, dar proprietarul a oferit căsuţa Fundaţiei Mozarteum, care a transportat-o la Salzburg. Înăuntru se găsesc facsimile ale partiturii originale a „Flautului fermecat”, precum şi figurine vechi care aduc aminte de prima montare a operei.

Mai sunt câteva locuri în Salzburg care sunt legate de numele lui Wolfgang Amadeus.

În Sala Mare (Aula) Universităţii (azi Facultatea de Teologie, Hofstallgasse) a avut loc prima apariţie în public a lui Mozart – avea 5 ani – în cadrul serbării şcolare „Sigismund Hungariae Rex” – era dansator în această piesă! După acest eveniment, câţiva ani mai târziu, la 13 mai 1767, Mozart va scrie comedia şcolară „Apollo şi Hyacinthus”, K. 38.

Abaţia Sfântul Petru a reprezentat, pentru Mozart, un loc sacru. A compus pentru această catedrală mai multe lucrări, printre care şi „Dominicus Messe”, K. 66, pentru prima misă a prietenului său din copilărie – Pater Dominicus (Kajetan Rupert Hagenauer). Acesta din urmă, abate la Sfântul Petru între 1786-1811, a fost o personalitate importantă a lumii spirituale a oraşului. Misa în do minor, K. 427, a fost scrisă chiar în catedrala Sfântul Petru, şi interpretată la 26 octombrie 1783, dirijată de Mozart, cu Constanze Mozart cântând rolul sopranei.

În spatele catedralei Sfântul Petru se află cimitirul cu acelaşi nume. Aici se găseşte mormântul surorii sale – Nannerl – (Maria Anna von Berchtold zu Sonnenburg, 1751-1829). Ea fusese înmormântată într-o groapă comună, ca şi Johann Michael Haydn, bunul prieten al lui Mozart.

Părinţii lui Wolfgang Amadeus, Leopold şi Anna Maria, s-au căsătorit la Catedrala din Salzburg, la 21 noiembrie 1747. Tot aici au fost botezaţi şi copiii lor. Wolfgang Amadeus a fost botezat la data de 28 ianuarie 1756. Muzica sacră a lui Mozart – mise, litanii, motete, sonate da chiesa – au fost compuse în special pentru Catedrală.

Ideea de a ridica un monument în onoarea lui Mozart (Mozartplatz) a fost emisă pentru prima dată în 1835 de către Sigmund von Koflern şi de către scriitorul Julius Schilling. După un apel de strângere de fonduri la care locuitorii Salzburgului au răspuns prompt, lucrarea i-a fost comandată sculptorului Ludwig von Schwanthaler şi lui Johann Stiglmaier. Inaugurarea solemnă a avut loc la 4 septembrie 1842 în prezenţa celor doi fii ai lui Mozart; Franz Xaver a dirijat, cu această ocazie, o cantată solemnă, op. 30, scrisă în memoria tatălui său. Monumentul de bronz îl reprezintă pe Mozart în costum de epocă, purtând o mantie lungă.

La poalele Muntelui Capucinilor (Kapuzinerberg) se găseşte Cimitirul Sfântul Sebastian, pe Linzer Gasse – unde se odihnesc numeroşi membri ai familiei Mozart: bunica lui Wolfgang Amadeus: Eva Rosina Pertl (1688-1755); Leopold Mozart (mort în 1787); Genoveva Weber (1764-1798) – mătuşa Constanzei şi mama compozitorului Carl Maria von Weber (1786-1826); fiica lui Nannerl – Jeannette von Berchtold zu Sonnenburg (1879 -1805); Georg Nikolaus Nissen (mort în 1826); Constanze Nissen, văduvă Mozart (decedată în 1842); Aloisia Lange (cumnata lui Mozart, prima sa dragoste, 1761-1839) şi Sofie Haibl (1763-1846).

Ceva mai mult despre Casa natală a lui Mozart, din Getreidegasse nr. 9. Este o casă cu faţadă galbenă, probabil printre cele mai fotografiate lucruri din lume; în dreptul etajului 4 stă scris: „Mozarts Geburtshaus” – şi chiar dacă nu apuci să ajungi în dreptul ei, o recunoşti imediat după grupurile mari de oameni care aşteaptă să intre în muzeu.

Acesta este Muzeul Mozart; pe internet, este considerat un muzeu care „nu prea merită”, conform recenziilor de pe site-uri celebre ca Trip Advisor sau Lonely Planet. Pentru cine plăteşte 8 euro şi îşi imaginează că va vedea exponate din aur şi tablouri de mari pictori, atunci, sigur, este o dezamăgire. Dar pentru cine îl iubeşte pe Mozart şi vrea să se afle, pentru 2-3 ore, în acelaşi loc unde a trăit acesta cândva, şi vrea să vadă câteva lucruri mici de-ale lui şi câteva picturi reprezentându-l pe el în diverse ipostaze, împreună cu familia sa, atunci nici un preţ nu poate fi „prea mare”. Eu însămi am parcurs întregul muzeu de la intrare la ultimul colţişor de două ori, în două zile diferite, pentru a mă asigura că nu mi-a scăpat vreun detaliu. În această călătorie am recitit şi „Scrisorile lui Mozart”, iar în muzeu am putut vedea cu ochii mei lucrurile despre care el scrie.

O altă critică (nedreaptă) care este adusă muzeului, pe internet, este aceea că nicio scrisoare şi nici un document / partitură – nu sunt expuse în original. Originalele sunt, însă, păstrate în siguranţă la Mozarteum, într-o cameră asemănătoare unui seif. Documentele mozartiene au fost obţinute în urma licitaţiilor costisitoare, şi nu îmi pot imagina cum ar fi să fie expuse în această clădire modestă, destul de sensibilă la un eventul seism, în care nu sunt camere de supraveghere (pentru că locuitorii acestei ţări nu se gândesc că cineva ar putea fura) şi nici vreun custode, şi unde orice turist, fie el bine sau rău intenţionat, poate face cam orice.

După cum scriam mai devreme, în această clădire, la etajul 3, Leopold şi Anna Maria au locuit timp de 26 de ani; o bucătărie de 12 m², o cămară, o sufragerie, dormitor (în această cameră s-a născut Mozart) şi o cameră de studiu. Cum urci scările, primul lucru pe care-l vei vedea va fi bucătăria: o sobă mare cu lemne, o oală pentru mâncare, câteva căniţe din tablă, un dulap îngust la perete; un vătrai, un ceainic şi două băncuţe. Sărăcie lucie! Bucătăriile amenajate în căsuţele româneşti din Muzeul Satului sunt, deseori, mai „bine echipate”.

Pe urmă, urmează o cameră cu tablouri. Sunt lucrări nu de mare valoare artistică, dar de o inestimabilă valoare istorică, de aceea – câteva cuvinte despre unele dintre ele.

Tabloul înfăţişându-l pe Leopold Mozart (1719-1787) – este o lucrare în ulei de Pietro Antonio Lorenzoni, realizată la Salzburg în 1765. Tatăl lui Mozart era o persoană fermecătoare, un bărbat elegant, sofisticat şi deosebit de inteligent.

Acelaşi pictor i-a pictat şi pe copiii lui Leopold: Wolfgang, în costum lila cu margini aurii, 1763, şi Nannerl în rochie de gală – 1763.

Portretul mamei lui Mozart – Anna Maria – este pictat de Maria Rosa Hagenauer-Barducci în 1775.

Tabloul reprezentându-l pe Mozart îmbrăcat într-o hăinuţă roşie este cunoscut sub numele „Mozart la Verona” şi este realizat de Giambettino Cignaroli în ianuarie 1770.

Tot în această cameră a tablourilor reprezentând copilăria lui Mozart găsim expusă şi prima ediţie a Metodei de vioară a lui Leopold Mozart – Treatise on the Fundamental Principles of Violin Playing; fuseseră publicate, în acea perioadă, ediţii în olandeză, germană, engleză, franceză şi rusă şi, datorită acestui tratat, Leopold Mozart a devenit vestit în întreaga Europa ca profesor de muzică.

Music Book for Maria anna (Nannerl) Mozart este o altă lucrare expusă. Acest volum a fost realizat în 1759 de către Leopold Mozart, acesta începând lucrul la el la aniversarea zilei de nume a lui Nannerl, la 26 iulie 1759 şi conţine 64 de piese, de Georg Christoph Wagenseil (1715-1777), Carl Philipp Emanuel Bach (1714-1788) şi compoziţii timpurii de-ale lui Wolfgang. Leopold Mozart scrie: „Pe 24 ianuarie, 3 zile înainte de aniversarea celor 5 ani ai săi, micul Wolfgang a învăţat pe dinafară această lucrare, seara, de la 9 la 10 şi jumătate.” Referitor la talentul precoce al fiului său, Leopold menţiona într-o scrisoare datată 28 mai 1764: Regele i-a pus în faţă nu numai piese de Wagenseil, dar şi de Bach, Abel şi Handel; pe toate le-a cântat la prima vista. Şi a cântat atât de frumos la orga Regelui, încât arta lui de organist este mai preţuită de lume decât cea de pianist. A acompaniat apoi o arie cântată de Regină şi un solo de flaut.

În dormitor (camera naşterii lui Mozart şi a celorlalţi copii) se află câteva lucruri mici: o şuviţă de păr (Fundaţia Mozarteum deţine 4 şuviţe de păr presupunând a fi provenit de la Mozart, iar analiza genetică a relevat faptul că 3 dintre cele 4 provin de la aceeaşi persoană); un inel, pe care Mozart l-a primit de la Prinţul Episcop de Augsburg – Joseph I Landgraf zu Hessen-Darmstadt. Tot aici se află vioara pe care Mozart a primit-o la 6 ani şi jumătate, construită de Andreas Ferdinand Mayr, la Salzburg, în 1746.

Desenul în creion de argint realizat de Doris Stock este considerat a fi cea mai fidelă, mai realistă reproducere a lui Mozart; a fost realizat în aprilie 1789, cu 2 ani înainte de moartea sa.

Tabloul cu copiii lui Mozart – Carl Thomas (1784-1858) şi Franz Xaver Wolfgang (1791-1844) este pictat de Hans Hansen, la Viena, aproximativ în 1798.

Tabloul cu Constanze Mozart (1762-1842), născută Weber, este realizat tot de Hans Hansen, la Viena în 1802. După moartea lui Wolfgang, Constanze s-a dedicat difuzării şi publicării lucrărilor sale, precum şi redactării primei biografii extinse a vieţii lui Mozart.

În camera de studiu se găseşte o copie după pianul lui Mozart (originalul este în cea de-a doua reşedinţă a lui Mozart – Wohnhaus); pianul original este construit de Anton Walter în 1780. Este încă funcţional. Într-o scrisoare din 28 aprilie 1784, Mozart menţionează o întâmplare: Dl. Richter, pianist…când îi cântam, se uita la degetele mele, apoi spunea de fiecare dată: – Doamne Dumnezeule! Cât trebuie să mă ostenesc, de năduşesc leoarcă, şi totuşi nu obţin deloc aplauze, şi dvs., prietene, vă jucaţi numai! – Da, îi spuneam eu, şi eu a trebuit să mă ostenesc pentru a avea voie să nu mă mai ostenesc acum!

O copie după un tablou celebru (originalul se află la muzeul din Viena), învăluit într-o aură de mister, se află expus în această cameră: Intitulat „Meeting of the Lodge”. În fundalul acestui tablou se poate vedea o siluetă cu mâna dreaptă ridicată, presupusă a fi Mozart.

Tot aici, se găseşte şi facsimilul unei pagini din Recviem: începutul la Dies Irae; fragmentele originale ale Recviemului se găsesc tot în Austria, la Viena, la Austrian National Library. Recviemul a fost terminat, după cum ştim, după schiţele lui Mozart, de către Joseph Eybler (1765-1846) şi Franz Xaver Süssmayr (1766-1803).

Mozart, se spune, presimţea că va muri curând. Iată două extrase din ultimele sale scrisori:

Viena, 4 aprilie 1787: Nu mă culc niciodată în patul meu fără a cugeta că poate (oricât de tânăr sunt) nu voi mai fi a doua zi.

Viena, septembrie 1791: Lucrez mai departe, căci scrisul mă oboseşte mai puţin decât odihna. Nu trebuie să-mi mai fie teamă de nimic. Simt în starea sănătăţii mele că sună ceasul. Sunt pregătit să mor. Am ajuns la capăt înainte să mă fi bucurat de talentul meu. Viaţa a fost totuşi frumoasă, cariera a început sub auspicii atât de fericite. Dar nu poţi să-ţi schimbi soarta. Nimeni nu-şi fixează singur timpul vieţii. Trebuie să te resemnezi, se va întâmpla aşa cum îi place providenţei. Închei. Am în faţă Recviemul pe care n-am voie să-l las neterminat.

Aproape de ieşirea din muzeu, în ultima cameră, se află prima ediţie a catalogului Köchel. Are peste 10 centimetri grosime! Ludwig Alois Ferdinand Ritter von Köchel a publicat, în 1862, această lucrare monumentală, intitulată, în original, Chronologisch-thematisches Verzeichnis sämmtlicher Tonwerke W. A. Mozart’s (Chronological-thematic Catalogue of the Complete Musical Works of W. A. Mozart).

Pictura neterminată cu Mozart la pian este ultimul lucru pe care îl poate vedea vizitatorul la ieşirea din acest muzeu: a fost realizată de pictorul Joseph Lange în 1789.

Referitor la Catalogul Köchel, el este disponibil în mai multe locuri pe internet, dintre care acesta este o sursă sigură şi completă: http://en.wikipedia.org/wiki/K%C3%B6chel_catalogue

Ar fi minunat dacă iubitorii creaţiei lui Mozart ar putea asculta-o cronologic, urmărind catalogul Köchel, pentru a avea o viziune completă a celui ce este, cu siguranţă, cel mai mare compozitor al lumii.

Veronica Anghelescu

Nu ştiu unde, am citit o istorioară foarte nostimă pe care aş dori să v-o împărtăşesc şi dumneavoastră dragi cititori.

Se spune că, la premiera capodoperei „ Nunta lui Figaro” a lui Mozart, care a fost un adevărat triumf, un cronicar mai cârcotaş – care, probabil, a dorit să iasă în evidenţă, îşi încheia articolul din gazeta „ Weiner Zeitung” astfel: „ Păcat că un compozitor de o asemenea valoare este de fapt un analfabet muzical”. Această necuviinţă a fost spusă pentru motivul că Mozart făcea cheia de sol pe dos, în sensul că modul de a o executa era netradiţional.

În acest timp, la Viena, se afla un alt mare compozitor care, citind articolul în cauză, a venit la Mozart, pe care îl adora, şi spuse: „Ce măgar”, tună vulcanicul Beethoven. „Am să-l omor, îl provoc la duel”, apoi plecă furios, reîntorcându-se cu criticul.

– Iată! L-am adus aici pe acest calomniator.

– Las-l, interveni Mozart, nu ai dreptate. Este adevărat că, de când eram mic, m-am învăţat să grafiez în felul acesta cheia lui sol – şi începu să o deseneze de-a-ndoaselea, după care se amuză compunând în scurt timp începutul din „Eine Kleine Nachtmusik”.

Beethoven descifră încântat cele scrise şi apoi se adresă criticului: „Acum arată dumneata lui Mozart cum se face cheia lui sol”.

Criticul o desenă.

– Nu aşa domnule Nimeni. După un desen frumos ca de copil de grădiniţă, scrie şi dumneata

câteva note care să rămână omenirii, să o bucure.

– Nu sunt priceput la aşa ceva îngână criticul.

– Păi dacă-i aşa, nu mai mâzgăli cu noroi, la tipografia rudei dumitale, talentul şi valoarea altora.

După care, TITANUL îi făcu vânt pe scări.

După o clipă de tăcere, Mozart întrebă: „De ce l-ai îmbrâncit dragă Ludwig?”

– Ca să-l „încurajez”, prietene.

– Păcat, mânca şi el o pâine.

Dr.Vasile Menzel

No. 14 plus minus

Tag Archives: Mozart

Music! Festival Enescu 2015: Fazil Say – Wolfgang Amadeus Mozart, Piano Concerto No. 21, W.A. Mozart (fragment)

Music! Wolfgang Amadeus Mozart: Concert pentru clarinet şi orchestră, solist – Emil Vişenescu

Pelerinaj mozartian

Introducere în muzica contemporană

Cheia buclucaşă a lui Mozart