Anca Vartolomei | No. 14 plus minus

Că fiecare întâlnire cu cvartetul Florilegium este un eveniment, nu mai reprezintă o noutate pentru mine. Trecuți, îndelung timp, prin muzica nouă (dar nu numai), fie în orchestre, ansambluri camerale sau solistică, cvartetul compus din Marius Lăcraru, Ladislau Csendes, Maria Fecioru și Anca Vartolomei, își păstreză, spre deosebire de alte formații (mai rutiniere) – o anume prospețime, o continuă bucurie a cântului, un profesionalism și o seriozitate dincolo de avatarurile (uneori) ale muzicilor.

Să recunoaștem, nu întotdeauna repertoriul este la înălțimea interpreților; mă impresionează plăcut felul în care Florilegium se apleacă și asupra unor piese mai puțin originale, aflate însă, mereu, într-un perimetru onorabil.

Concertul din Festivalul SIMN a fost, să spun așa, egal cu sine însuși. Trei cvartete și două generații de compozitori prestigioși. Doi (Anatol Vieru și Miriam Marbé) aparținând poate celei mai reprezentative școli (să-i amintim pe Aurel Stroe, Olah) , cel de-al treilea, Corneliu Dan Georgescu, aparținând și el (alături de Mihai Moldovan, Octav Nemescu, Metianu, Corneliu Cezar) unei generații, de asemeni, foarte instruită și cu multe reușite componistice.

Exceptând intervențiile orgii din Cvartetul nr. 12 – Exercițiu hieratic de C.D. Georgescu, muzicile propuse (Cvartetul nr. 5 de Anatol Vieru și Cvartetul nr. 2 de Miriam Marbé), diverse, la nivelul detaliilor, mi s-au părut a avea un numitor comun – frăgezimile sonore (foarte bine servite de ansamblu), lipsa ostentației agresive, tot mai prezentă în cotidian și în artă, toate au avut ceva din tehnica miniaturiștilor orientali.

Fac observația asta pentru că, dacă Marbé evoluează în general în această manieră minimalist-poetică, Vieru și C.D. Gerogescu au și alte direcții de evoluție, căutări arhetipale, revendicări din ethosul popular etc.

Și încă o observație: Cvartetul 5 de Vieru și Exercițiul hieratic (cam nefericită sintagma) al lui C.D.Georgescu demonstrează că tonalul, într-un sens larg, sugerat, nu și-a pierdut în modernitate valențele expresive. Există la Vieru un fel de aură discret-tonală, iar la cel de-al doilea compozitor, aluzia e de natură armonică, deci mai explicită.

Impresionantă, în context, revalorificarea unei cadențe tonale banale (autentic compusă – I, IV, V, I); efectul, monumental, își pierde, din păcate, forța, prin repetare și, deci, previzibilitate. Observ încă o dată că, indiferent de calitatea unor anumite relații, conjuncții melodice, „secretul” valorificării lor stă în bunul dozaj temporal. Lucru care, cred, nu se poate învăța la școală.

Una peste alta, concertul oferit de Florilegium a fost, încă o dată, un eveniment.

Valentin Petculescu

Myriam Marbé – Cvartet de coarde nr. 2 / SIMN 2013